joi, 18 august 2016

azi sunt gospodină

ne suntem unul altuia flori de  cartof
preocupați numai de piure și specialități franțuzești
expectorăm violet înspre vecinul de plantație
așteptând ca cel de dinainte ales să fie arhivarul
sclaviei culinare

egali prin tulpini
ne scuzăm violetul printr-o sevă de führer
și cât de simplu ar fi conviețuim într-un gulaș de cantină

și otravă și hrană
hotarâm să facem maraton pentru cine ajunge primul în tigaie

tinerețe mitraliată

nu obișnuiesc să îmi leg șireturile
în ziua în care m-am împiedicat de o mitralieră
am înnodat șiretul stâng de șiretul drept
am făcut câțiva pași cu un glonț pe țeavă
neștiind dacă înainte sau înapoi
mă descalț
împletitura celor zece degete îmi amintește de
căptușeala uniformei cu reverii înghesuite în buzunarul de la piept

atunci am știut ce să fac cu mitraliera

am ratat fiind prea aproape

Soluția groparului

Ajungând la un cimitir și cum nu aveam dulciuri, timbre sau
Creioane pentru colecționarii de ploaie. De când pe umbrelele lor
Nu mai scria niciun nume, oricine s-ar  gândi că  « După mine, potopul! » este numai
Orgoliul poetului: singur și neînțeles; scrie, bravează și colecționează numai apologii de budoar.
Am cerut unui poet să mă conducă în audiență la biroul groparului. Nu m-a mirat
Să aflu că și acesta devenise, inspirat și îngrozit de atâtea umbrele necunoscute să
Scrie. Începuse bine: « Prefer viața în locul viitorilor morți.

Despre ea voi vorbi! »

bun de tipar

întregirea mea se va întâmpla într-o zi
la fel ca toate un sfârșit cu teroarea rece a dimineții
două țigări
trei cafele
muzica visului care se refuză
[ ]
cartonul în spatele căruia
nimeni nu locuiește la mansardă
opt tentacule stângace nu sunt suficiente
pentru a opta zi după să fie creionul chimic!
roșu permanent în căutarea albastrului întreg
somniferul admis de prima strofă, ultimul vers
[ ]
mi-am măsurat umbra întreagă pe carton
acum sunt o vânătaie completă
nu mai am nevoie de cerneală
sunt pregătită pentru tipărirea eternă

tinerețe fără bătrânețe

mi-au spus ca și cum la școlile lor cu garduri până la cer
sălile de anatomia patologică a sufletului mi-ar fi purtat numele
ca și cum printre copacii cu rădăcini până în iad
pe care ei îi vedeau la fel ca și mine
eu îi desenam ezitantă
ei îi interpretau tăcuți și mirați de asemănări
ca și cum tinerețea mea ar fi fost un tubercul malign
tu vei fi fericită prin argint

și eu mă gândeam că linia solului
trebuie să fie un fel de convalescență

știam că puțin sub ea
cerul și infernurile se împrietenesc

namaste

acneea neprevăzută a copilăriei începute
prin amintirea atavismelor viitoare
se presează în postludiul furiei
într-un șervețel oferit de un necunoscut
și se vindecă prin
[următorul meu corp va fi  un avorton în cinci luni
învins de sonda nemuritoare]


autoimunitate la gnoze

între două hemoragii ale fluxului memoriei
un agnostic știe că pariul lui pascal
trebuie să fie o invenție a aceleiași memorii
care îi dă percepția unei vieți dintre două amintiri consecutive
ale vieților care existând, câștigi
neexistând, pierzi
o simplă incertitudine de abac
nesiguranța
cu siguranța unui bec scurtcircuitat
face toate din toate gnozele
un fel de boală autoimună
la filosofii reluate cu revendicări de
paradox angajat la negru
pentru zilele albe ce vor veni
cât îmi place un scurtcircuit de gândire

sterilet emoțional

n-am mai zâmbit
de când mi-am scufundat un sân în cupa de șampanie
am împărțit și picături și cioburi
la semaforul fonemenelor noastre
ție îți rămâne strălucirea bahică și mie grimasa
țigării de după
ne ștergem discret lacrimile de pe sexe
în timp ce ne promitem un sterilet emoțional
pe care amândoi îl credeam ultima moarte a ateului zilelor noastre
nu este nici măcar ultimul meu zâmbet

waxen marriage

senzația de a te întreba cine este necunoscutul din patul tău
într-o dimineață în care ai fi preferat un dildo
cafeaua te așteaptă, scumpo
și eu aștept: să pleci. oricum, nu știi că îmi beau cafeaua cu lămâie;
te face mai prietenos, aproape simpatic

nu-l întreb nimic
îi spun doar te iubesc așa cum și tu viceversa
și îl las să aleagă patul sau ușa așa crede el, naiv
începe ploaia vrea să rămână
am o pălărie în plus lui mihai i se potrivea, cred că aveți aceeași mărime
și spun un nume la întâmplare
chiar îl cheamă «întâmplare»
și numai hazardul mi-l poate face să tacă
și să plece
și să nu-mi ceară numărul de telefon
și să nu-mi ceară cărți din bibliotecă[oricum, kamasutra n-am
ne bem cafeaua într-un final
aleg o carte și resemnată
« du-te și cumpără și tu niște miere pentru cafea
ne așteaptă multe nopți de ceară de acum înainte»
când se întoarce
facem dragoste în timp ce domnișoarele de onoare aprind lumânările

panoptic

în sala de cinema ploua torențial
privesc ceara pe care o inhalați bucuroși
atârnați de  umbrele și pardesie
taxatoarea mă întreabă dacă mai vreau cola
în timp ce mâinile i se transformă în lumânări

genericul vă găsește doi câte doi

făcând schimb de  umbrele pardesie și lacrimi roșii

persona amenință

coborâm deshidratați din reflexiile
tuturor chipurilor hidrofile
peștii ne sar din buzunare
și ne pun cuțitul în jurul glandelor salivare

ne naștem oglinzi

și nu știm unde să căutăm apa

abandon

așa cum respirația nu e o dovadă irefutabilă
a faptului că ești în viață
așa aleg să te respir

nu mai am nimic de pierdut

și dacă una dintre morți
pe care cu naivitate o credeam întotdeauna ultima
îmi va observa absența
din metempsihoza scadentă
îi voi spune
așa cum moartea aparentă nu e o dovadă irefutabilă
a faptului că ești prea aproape de încă un avatar
așa îmi aleg crucea pe care să nu scrie niciun nume

nu mai am nimic de oferit

viața și moartea sunt dovezi irefutabile
ale iluzoriului lor
absentez din ambele

și mi-e bine

adaptare

eram introspecția
unui plural neutru și subacvatic

deodată s-au deschis umbrelele
celor care ne ascultau la radio
nu ne-au spus-o dar erau deranjați
de emisia introspecției noastre

atunci am început cu branhiile împreunate la piept
să chemăm respirația unui dumnezeu-pește
așa cum pescărușii ne chemau pe noi

după o vreme niciunul nu mai tolera vreun pește
în vitrina răcită de suflul unui sărut întrerupt

continuăm să ne iubim
imaginându-ne că monedele prin care dumnezeul acvatic
ne schimbă oasele făcute ghem în plămâni
plutesc pe fluviul
în care nu demult scriam
eram introspecția

gin tonic

număram în timp ce făceam dragoste
norii din scalpul meu
răstigniţi în pahare
de gin tonic
îmi plimbam fantomele
într-un cărucior fără copil
leganăndu-l după normele unui lung manual

de introducere în ştiinţă

acum alung scrumul de pe cuvertura de kitsch
aşa cum fantoma mă va alege în oglindă

cuplul cel dintâi

nu mi-au spus niciodată că prima durere
e o confuzie de gen
a cărui ambiguitate
femeia o înțelege numai atunci când nu mai are nicio durere de pierdut
prima durere este bărbat
la onomastica lui i se dedică povestea de dragoste a unui abuz de dialoguri

pentru a uita că abandonul ei
vine braț la braț cu libertatea sau singurătatea? platitudinilor de budoar
am botezat-o domnul durere
iar eu m-am prezentat de atunci pernelor celor care îmi promiteau alte dureri

cu numele de căsătorie doamna dumnezeu

scurt manual de scriere creativă pentru depresivi

stare necesară: credeam că măcar în subterană
melancolia-umbrelă a umbrelor mele va rămâne uscată
când a început vertijul culpelor mai mult imaginate știe cineva vinovați pentru ploi?
nu mai știam dacă umbrele au mai multă nevoie de umbrele sau de oprl cmplt ale lui jung

condimente: instantanee ale încercărilor sisifice, ce frustrant! de a presăra burghie
în drumul până dincolo de zid al lui sartre, al lui dostoievski etc
pentru a ști unde să mă întorc
de obicei, se mănâncă de trei ori pe zi, cât mai variat și mai creativ

mod de preparare: la flacără deschisă într-o benzinărie


se servește asezonat cu ce n-a vrut autorul să spună?

fără apelative şi rămânem prieteni

atât timp cât nu-mi rosteşti numele
orice tăcere aruncată cu praştia este aşteptată precum un cadou dadaist
pentru copilul din orfelinatul de artă contemporană

atât timp cât nu-mi rosteşti numele
orice tranzacţie de fluide este aşteptată precum o felie de lămâie
într-o cafea de dulcegării naive care flirtează agresiv pentru bonul fiscal

atât timp cât nu-mi rosteşti numele
orice propunere către canapeaua oficială a funeraliilor este aşteptată
precum sărutul dintre apa de canal şi filosoful urban al mahalalei recent deratizate

simona, mi-a părut bine să te cunosc

de la fonemele aleatorii ale identităţii mele?
simona nu mai aşteaptă
să tacă
să se îngălbenească
şi nici să spună m-d-a în faţa fotografului care a adormit
exact când simona s-a descălţat de pantofii albi
şi a mers încet către
altă căsătorie

nenumito, te numeşti cumva simona?

fancy fatigue

știi bine că da, aici e vorba despre jumătăți!
sfertul lipsă până la niciodată
durează până se încălzește apa de la duș
obosită de săpunul unei ontologii cu forța, credeam eu
mi-am înghițit pastila de somn ușor
cu multă apă rece

adormind în fața laptop-ului cu mecanism water-resistant
îți atașez mâzgălitura asta
în loc de partida de sex din cadă
și te întreb cât e ceasul?

blind date

deși îți spusesem să mă aștepți la cinematograf
ne-am întâlnit la biserică
tu ai adus analizele apți pentru darwinism
și eu biletele la 6 din 49
tu citeai cu interes dicționare onomastice
în timp ce eu bifam numerele la loterie probabilitatea urnei noastre comune

fotograful a avut timp doar de două poze
pe mine aprobând zâmbitoare povestirile de boris vian
și pe tine imaginându-ți scurta istorie a  pampers-ilor

s-au aprins luminile proiecția aproape credibilă
- tu?
- nu! tu?
-nici eu!

resemnați ne-am îndreptat spre canapeaua cumpărată din ikea

toţi trei şi ploaia

urmăream buletinul de ştiri în miez de noapte
la fel de curioasă ca hamsterul care îmi roade colecţia [libertatea-monden] hard cover
[ ]
l-am ales pe foileton [rozătoarea care îmi face recomandări de lectură]
numai atunci când nu mă uit la alt foileton [şi pe televizor îl cheamă la fel]
pentru că avea urme de silicon şi botox pe incisivi
[iată un cititor tragic sensibil la spiritul timpului] mi-am spus
[ ]
de ceva vreme de când foileton şi foileton îmi sunt semizei
mă tot întreb de ce ploua în grecia/turcia/franţa/belgia
[poate pentru ca tancurile şi mitralierele să fie curate când vor deveni
ofrande pentru o cultură de grâu generoasă la anul]
[ ]
mi-am numit şi viaţa tot foileton
acum suntem o sfântă treime
monoteismul ni se pare un puci
dar ne rugăm pentru ploaie în continuare

toţi trei şi ploaia

urmăream buletinul de ştiri în miez de noapte
la fel de curioasă ca hamsterul care îmi roade colecţia [libertatea-monden] hard cover
[ ]
l-am ales pe foileton [rozătoarea care îmi face recomandări de lectură]
numai atunci când nu mă uit la alt foileton [şi pe televizor îl cheamă la fel]
pentru că avea urme de silicon şi botox pe incisivi
[iată un cititor tragic sensibil la spiritul timpului] mi-am spus
[ ]
de ceva vreme de când foileton şi foileton îmi sunt semizei
mă tot întreb de ce ploua în grecia/turcia/franţa/belgia
[poate pentru ca tancurile şi mitralierele să fie curate când vor deveni
ofrande pentru o cultură de grâu generoasă la anul]
[ ]
mi-am numit şi viaţa tot foileton
acum suntem o sfântă treime
monoteismul ni se pare un puci
dar ne rugăm pentru ploaie în continuare

dușmanul ești tu

știi că nu poți scăpa de tine
în fiecare dimineață în care îți faci cuib într-un colț de coșmar
când sângele tău cu gust de căpșuni își face din lumină
un garou aplicat de o asistentă grăbită
și tu vrei un întuneric legat la ochi cu fâșii de artere

știi că nu poți scăpa de tine
atunci când o certitudine contondentă
e mai moale decât perna pe care tu și coșmarul
o împărțiți amical

când ești imunizat
nu te aștepta la șocuri anafilactice

remember lemonade drunkenness

chelnerița apatică ne ia comanda[multă lămâie pentru grețurile auto-ontologice
copilul se va naște galben ca o hepatită invidiată de contemporanii din orfelinat
și corupt prin reveria nimicului
surprinsă
se agită
verifică stocurile
sună furnizorii
atâta lămâie pentru orgolii care își plâng de milă
nu avem

ne anunță chelnerița
convinsă fiind că suntem bieți clienți care s-au rătăcit
între logoreea dual demonstrativă
și distanța dintre două voci care nu s-au mai auzit pe ele
decât printre supradoze de nimicuri
bacșișul face cât un chilipir: accesul pentru voi în bodega
în care nu devii altcineva decât printr-un efort de comunicare;
și asta când nu te-ai îmbătat dintr-un ciuc radler,
este prohibit

miercuri, 17 august 2016

scurt manual de scriere creativă pentru depresivi

stare necesară: credeam că măcar în subterană
melancolia-umbrelă a umbrelor mele va rămâne uscată
când a început vertijul culpelor mai mult imaginate știe cineva vinovați pentru ploi?
nu mai știam dacă umbrele au mai multă nevoie de umbrele sau de oprl cmplt ale lui jung

condimente: instantanee ale încercărilor sisifice, ce frustrant! de a presăra burghie
în drumul până dincolo de zid al lui sartre, al lui dostoievski etc
pentru a ști unde să mă întorc
de obicei, se mănâncă de trei ori pe zi, cât mai variat și mai creativ

mod de preparare: la flacără deschisă într-o benzinărie

se servește asezonat cu ce n-a vrut autorul spună?

literatură în și la plic

în decembrie mi-au dat drumul
și m-am simțit mai mult greu decât liber
nici de otilia și de casa ei în care nu locuiește nimeni nu îmi era dor
din curiozitate am insistat să-l salut pe temnițer
mi-au spus că fusese împușcat
făcea contrabandă din 1984
la înmormântarea lui
l-am văzut cum își îndesa vată în urechi
acum știam de ce la vizită
soția îmi aducea  mai multe plicuri
decât țigări

acum sunt un om evoluat mai ales spiritual
biblioteca mea are rafturi pentru bonurile fiscale
și un răcitor în caz că scriiturile de  alimentară
vor avea pretenții exagerate de literatură